Buncărul de origami
(By Ioana Vintilă)
Read Ebook | Size | 24 MB (24,083 KB) |
|---|---|
| Format | |
| Downloaded | 626 times |
| Last checked | 11 Hour ago! |
| Author | Ioana Vintilă |
Despre buncărul de origami:
Te mai poți salva într-un buncăr? Ioana Vintilă ne propune un „buncăr de origami” în care să poți spera la o salvare „de care încă mai este nevoie” — cum spune chiar poemul ce dă titlul cărții. Deja confirmată ca o poetă cu o sensibilitate noir aparte, maestră a unor distopii în miniatură, acest al doilea volum al Ioanei pune sub lupă o lume parcă și mai dezabuzată, cu toți receptorii durerii hipertrofiați. buncărul de origami propune un întreg imaginar marcat de formule chimice folosite drept ancore, unde „cuvintele țâșnesc direct din pântece” și te învăluie. Bezna și promisiunea luminii sunt firul roșu al tuturor acestor poeme narative cu personaje fantomatice, unde fie membrii familiei, fie Lucía, Chiara sau Mauricio, își celebrează descompunerea și devin martorii unor transformări genetice ireversibile mirosind a napalm și metamizol. Versurile pline de cruzime și penitență recompun o hartă politică a fricii și curajului de a o confrunta și confirmă timbrul inconfundabil al unei poete ce își extinde teritoriul poetic și te atrage magnetic spre a-i desluși înțelesurile.
Miruna Vlada
Nu întâmplător, dintre toate cărțile de tarot, în acest volum de poezii apar tocmai Marea Preoteasă, Spânzuratul și Nebunul: forțele subconștiente, simțurile noastre sensibile, necesitatea de a ajunge la o răsturnare a cursului vieții, rezultată dintr-o schimbare a concepției asupra lumii și copilul care merge înainte, bucurându-se de viață, spre un nou început. Aflată în siajul biotehnologiei, poezia nu poate fi decât AI dreamlike, pentru că numai o inteligență artificială ar putea împleti în versuri elementele de nanomedicină cu cele de bioetică, grija față de mediu cu ironia acidă și doliul cu țopăitul după cules flori de pus pe piept micuț de bunică. Doar că buncărul de origami nu este scris de un AI, ci de Ioana Vintilă, o poetă care deschide în forță, cu ochii șamanilor berberi, apoi își face apariția într-un costumaș roz, doar pentru a se schimba în rochiță neagră cu guler alb, dresuri și pantofiori de lac, aceasta rămânând ținuta cu care va executa mișcări poetice calculate la nanosecundă, fie că lovește, pune degetul pe rană, persiflează sau uneori, rar, mângâie. Să nu uităm că, deși de origami, avem de-a face cu un buncăr și, mai ales, că hârtia poate și tăia.
Mina Decu”
