Anul tigrului de apă este, în cele din urmă, un jurnal ținut cu grijă la un punct de frontieră dezafectat, de un grănicer care nu mai cere de multă vreme pașapoartele celor care trec granița dintre cele două țări: țara realului și țara imaginarului. Așa se face că personaje, lucruri, întâmplări din cele două ținuturi se amestecă imprevizibil, conviețuiesc, se complică și se explică unele prin altele, într-o devălmășie pașnică. Pe această contrabandă între real și imaginar este clădită lumea poeziei Ligiei Keșișian și versurile sale sunt ca niște ferestre plutind deschise pe suprafața unui lac liniștit, în zidul orizontal de apă.