“Book Descriptions: ”Cel puțin o dată pe deceniu apare câte o carte (de regulă de teorie literară) care ne anunță că poezia a murit. Constantin Buduleci ne demonstrează empiric, cu ardelenească temeinicie, contrariul: poezia e la fel de vie ca întotdeauna – și încă mai are forța de a contrage în sine destinul unei întregi comunități. Se poate rezuma în poezie, așa cum o face remarcabil Buduleci, destinul unui întreg oraș, de la fondare până azi. Cu toate revoluțiile & războaiele majore prin care a trecut. Cu puzderie de detalii & anluminuri, ca-n covoarele Cisnădiei pe care o descrie îndrăgostit. (Îndrăgostit deopotrivă de oraș – dar și de poezie.) Monografie lirică a unei comunități, cartea lui Constantin Buduleci e așadar și un manifest despre forța vitală a poeziei. Și merită salutat ca atare cu toată căldura.” (Radu Vancu)” DRIVE