1. nu știam ce înseamnă moartea dar a venit seara când ne-am întors de pe terenul de fotbal purtam pantaloni scurți și teniși chinezești & țineam mingea în brațe se adunase lumea sirena ambulanței urla și nu înțelegeam ce se întâmplă ne-am strecurat printre oameni ca s-o vedem pe fata care se aruncase de la etaj zăcea în iarbă și gemea avea gura plină de sânge & privirea tulbure poate că o vor salva a zis cineva au pus-o pe targă și au băgat-o în mașină oamenii au mai rămas un timp noi ne-am întors pe terenul de fotbal ca să facem o miuță la lumina felinarului” DRIVE