O anumită căldură umană
(By Vasile Petre Fati)
Read Ebook | Size | 29 MB (29,088 KB) |
|---|---|
| Format | |
| Downloaded | 696 times |
| Last checked | 16 Hour ago! |
| Author | Vasile Petre Fati |
Despre autor:
Vasile Petre Fati (1944-1996) s-a născut la Constanța, unde a absolvit în 1966 Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic; a mai terminat Facultatea de Filosofie a Universității din București, în 1973. Debut publicistic în revista „Luceafărul” (1961). A publicat volumele de poezie: Floare de leandru (1967), Vedere la amiază (1975), Fragi în noiembrie (1978), Paradisul de fier (1980), Amănuntele (1984), Copilul tuns zero (1992) și Fotografie cu un câine lup (1996), o carte pentru copii: Cum am crescut un zmeu (1976), trei volume de proză scurtă (în 1980, 1983, respectiv 1986) și două romane: Domnișoara și spiridușii (1985) și Un om în câmp (1989).
Despre O anumită căldură umană:
„Catalogat pe vremuri de critica de întâmpinare, cu mai multă sau mai puţină îndreptăţire, drept un «poet al obiectelor», Vasile Petre Fati e mai degrabă un vizionar de un soi mai aparte, ce extrage crâmpeie de real pe care le reasamblează în niște mozaicuri pline de stranietate. Spre deosebire de poeţii din grupul oniric, care recurgeau și ei (mai cu seamă Dimov) la această tehnică, viziunile lui Fati sunt mereu posomorâte, mereu voit terne, mereu lipsite voit de culoare, iar peste ele apasă o tristeţe copleșitoare, care va atinge dimensiunile tragicului în ultimul său volum, Fotografie cu un câine lup, unde tema morţii este omniprezentă.”
Octavian Soviany
„Văzut ca un mare nedreptățit al criticii literare, numele lui Vasile Petre Fati e din ce în ce mai frecvent rostit de poeți, fie că e vorba de cei din generația sa ori de mai tinerii lui colegi. Poezia lui Fati, lipsită de luxurianța poeziei din a doua jumătate a secolului XX, poate tocmai pentru stilul ei obsesiv, e o poezie centrată pe imaginea insolită, pe un patetic bine dozat. Deși par uneori desuete și sub semnul lamentației, textele lui Fati construiesc o atmosferă funambulescă, bântuită de personaje singuratice, bizare, lăsând, din loc în loc, notația vizionară să dea forță angoaselor. Chiar dacă perimată, efigia însingurării, a unui discret exil, este haina împrumutată de la Ovidiu și purtată cu o stângăcie plină de farmec de către un poet care merită, fără îndoială, privilegiul de a fi citit și recitit.”
Dan Mihuț”
