“Book Descriptions: Niciun roman pentru copii şi tineret nu se poate compara, la noi, ca audienţă şi ca forţă de fascinaţie, cu Cireşarii. Cireşarii sunt personajebine alese şi atent construite de către părintele lor. Se ştie, de altfel, că Victor, Lucia şi Tic au fost creaţi prin asemănare cu cei trei copii ai autorului. Ei au câteva trăsături dominante, fizice şi morale, care îi individualizează uşor şi îi fac lesne memorabili. În primul volum al seriei, cei şapte copii de pe Strada Cireşului şimcăţelul Ţombi vor să elucideze un mister geologic, dar întâlnesc în Peştera Neagră personaje adulte ostile, pe care le înving prin inteligență şi spirit de echipă. Cireşarii, ca orice eroi care devin exemplari, doresc să facă numai binele şi reuşesc să-l facă. Motivaţia lor e tocmai „cavalerismul“, nobleţea binelui gratuit. Autorul Cireşarilor s-a înscris, în genul lui, printre nemuritori. Iar dincolo de autor, destinul personajelor pare sortit unei glorii ce va rezista multă vreme, în veacul ce ne este dat. Drum bun, cireşari! Horia Gârbea” DRIVE