“Book Descriptions: Greutățile ne fac să suferim, dar ne oferă și o mare șansă de a evolua. Dacă le abordăm cu reziliență, putem deveni mai puternici, putem învăța lucruri noi despre noi înșine și despre capacitățile noastre, care ne vor permite să fim mai maturi din punct de vedere psihologic. Reziliența este abilitatea de a ne ridica de fiecare dată când suntem la pământ, ca să mer- gem mai departe cu entuziasm, ca să ne simțim bine chiar și în situații complicate.
În această carte vei găsi elemente esențiale, bazate pe dovezi științifice, despre cum poți bene-ficia de resursele imense pe care le oferă reziliența. Printre ele se numără autoreglajul emoțional, folosirea punctelor forte, convingerile privind autoeficiența și optimismul, capa- citatea de a-ți crea o rețea de sprijin social funcțională. Dacă ne umplem bagajul cu astfel de resurse psihologice sau ni le dezvoltăm pe cele pe care le avem deja, vom putea gestiona cu bine obstacolele inevitabile care ne ies în cale de-a lungul vieții. Reziliența este ceva foarte bun care apare ca urmare a ceva foarte rău. Se poate cultiva atât spre binele personal, cât și spre binele organizațiilor, precum și al societăților în ansamblul lor.” DRIVE