“Book Descriptions: Pentru prima oară, în douăzeci și cinci de ani, mă simt neprotejată. Siguranța cu care am fost obișnuită dispare în neant, amintindu-mi de faptul că eroul meu, cel care se îngrijea de fericirea mea, urmează să fie îngropat.
Și eu sunt singura care pare să sufere după Ian, deși el a fost și fratele bărbatului de pe partea cealaltă, în ai cărui ochi stau toate amenințările din lume.
Cine o să mă mai protejeze de el? Trupul lui Ian nici măcar nu s-a răcit și deja presimt cât de dureroasă va fi ciocnirea de Conrad – inevitabilă, de altminteri.