“Book Descriptions: Cu ajutorul unei vaste cercetări, bazandu-se pe documente de arhiva puse recent în circuitul științific, pe numeroase interviuri cu persoanele apropiate și colaboratorii soților Ceaușescu, pe cele mai noi carti despre regimul comunist, autoarea reconstituie viața Elenei Ceaușescu, cea care, pornind din comuna dâmbovițeană Petresti, pe când era cunoscuta drept " Lenuța lui Briceag", va ajunge prima-doamna a țării și, practic, cel de-al doilea om în stat. Este o biografie de excepție, cu numeroase informații despre viața privată a soților Ceaușescu - jocurile care le plăceau, prietenii cu care se întâlneau, locurile preferate pentru petrecerea vacanțelor -, precum și despre relația cu cei trei copii.
"Legenda Ceausestilor trimite la basmul Cenușăresei, dar cu final horror. S-a țesut pe fundalul unui secol care își depășise trecutul atat în descoperiri binefăcătoare, cât și în violență. Lenuța din Petresti a fost contemporana lui Marie Curie, Sirimavoe Bandaranaike, Simona de Beauvoir, a Gretei Garbo, Evei Péron, Indiei Gandhi, Goldei Meir și a altor celebrități care au modificat reprezentarea potentialitatilor feminine. A urcat pe scara puterii într-un timp când victoria candidaților la președenția Statelor Unite ale Americii depindea în bună masura de telegenia și prestația nevestelor. Soția liderului comunist Ceaușescu a fost, printre altele, oaspetele fostelor artiste Jiang Qing, Isabel Péron și Imelda Marcos, metamorfozate în oameni politici de către soții lor. În istoria secolului celor mai mari descoperiri științifice, performanta ca o semianalfabeta sa treacă drept 《savantă de renume mondial》e însă unica." LAVINIA BETEA” DRIVE