“Book Descriptions: Spațiul în care se mișcă personajele lui Cosmin Leucuța e populat în permanență de evenimente și situații care transformă brusc banalul într-o excursie insolită prin realitatea imediată. Ai tot timpul senzația că asiști la o plimbare sau un dialog care se încarcă gradual ca o armă și din clipă în clipă urmează ca cineva să apese trăgaciul. Când Leucuța are două personaje angajate într-un dialog (la fel ca într-un film de Tarantino) știe să scoată la iveală cu talent toată nebunia obișnuită a lumii și să o povestească prin cuvintele acestora colecționând anomaliile ca într-un insectar. Citind aceste povestiri putem să înțelegem parcă mai bine că viața e un lung șir de simptome mai vesele sau mai triste care nu fac decât să ne anunțe degradarea și sfârșitul. BOGDAN RĂILEANU
Calitatea cea mai importantă a lui Cosmin Leucuța, în acest volum de proză scurtă, este intensitatea vizuală a stilului său - a little bit country, a little bit rock 'n' roll. Ochiul cinematografic alunecă între imaginile suave ale nostalgiei și sălbăticia realității, între începutul domol și finalul fulminant, între ceea ce este aparent și ceea ce este semnificativ. Locurile și întâmplările care alcătuiesc povestirile din volum sunt anume create de Cosmin pentru a pune o presiune uriașă pe umerii personajelor sale, care de cele mai multe ori ajung în ipostaze tragice (mai mici sau mai mari), aceleași prin care am trecut cu toții sau am putea trece cândva. Și mai cred că sunt situații pe care el, într-un fel sau altul, le-a trăit deja. Măcar sufletește. CRISTIAN VICOL” DRIVE