“Book Descriptions: „Aşa ne-a fost dat: să trăim o epocă de răscruce. Fascinantă sau derutantă, în funcţie de percepţia şi gradul de adaptabilitate ale fiecărui individ. O istorie se încheie şi o alta prinde contur. Nu este sfârşitul lumii, dar e ceva ce oarecum îi seamănă: sfârşitul unei lumi. O lume apune şi se întrevăd, ca prin ceaţă, contururile nedesluşite ale unei lumi noi.“
„S-a întâmplat la un moment dat ceva ieşit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut să nu se întâmple? Cine poate şti? S-a ivit o civilizaţie altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se află astăzi. Aroganţa Occidentului a fost pe măsură. În raport cu «ceilalţi», puterea lui a atins o cotă înspăimântătoare. Ne dăm seama astăzi că a fost doar o fază a istoriei. Dar a putut să pară – atât de mare ajunsese să fie distanţa – că e un dat fundamental al unei umanităţi ierarhizate.“ (Lucian BOIA)
Se sfârşeşte o lume • Cum merge istoria • Miracolul occidental • Un Occident tot mai mic • Autodeprecierea • Dispariţii: femeia şi rasele • Viaţa de apoi sau zece ani în plus • Naţiunile şi Europa • Impasul democratic • Un deficit de utopie • „Ceilalţi" • Accelerare sau ruptură? • Amestecul • Trei scenarii europene • China, şi iar China • Încălzirea globală şi Noul Nord • Scenarii blânde, scenarii rele • Într-un fel sau altminteri