“Book Descriptions:Întâlnirea din Pământuri, prima carte a lui Marin Preda, reprezintă un moment decisiv în evoluţia prozei rurale româneşti. Mitizată, idilizată şi, de cele mai multe ori, falsificată de sămănătorişti şi de alte curente tradiţionaliste, lumea ţărănească nu este, pentru criticii modernişti, un subiect atractiv. […] Cel care încearcă să schimbe aceste modele şi să înfrângă, astfel, prejudecata că modernitatea epicii depinde de temele alese este Preda. Ideea lui, exprimată în mai multe rânduri, este că, pentru un prozator autentic, un filosof de profesie şi un tăietor de lemne au o egală valoare deoarece scriitorul nu analizează complexităţile şi subtilităţile profesiunii, ci condiţia umană a individului. Poziţie bună, idee justă într-o literatură cum e cea română, unde dilemele false provoacă interminabile discuţii.” DRIVE