BookShared
  • MEMBER AREA    
  • Carol al II-lea

    (By Petre Otu)

    Book Cover Watermark PDF Icon Read Ebook
    ×
    Size 26 MB (26,085 KB)
    Format PDF
    Downloaded 654 times
    Last checked 13 Hour ago!
    Author Petre Otu
    “Book Descriptions: În istoria contemporană a României, Carol al II‑lea, al treilea rege al dinastiei de Hohenzollern, instalată în România la 10/22 mai 1866, este o personalitate controversată și contradictorie.

    Titlul acestei lucrări ar putea să pară, la prima vedere, surprinzător, cititorul avizat în privința istoriei monarhiei în România având impresia că ar fi vorba de creația poetică a regelui Carol al II‑lea al României. Bogata istoriografie, inclusiv jurnalul său, nu confirmă talentul literar pe care l‑ar fi avut. Carol al II‑lea a fost un eminent filatelist, un cinefil recunoscut, dar nu un scriitor. Nu pare să fi fost, cel puțin la maturitate, un cititor foarte asiduu, dar contactul destul de strâns cu scriitorii i‑a permis să aibă o privire aplicată asupra literaturii din epoca sa. A sprijinit cultura română, o atenție specială fiind acordată scriitorilor. Aceștia, la rândul lor, l‑au omagiat, astfel că poeta și traducătoarea Sanda Movilă (1900–1970, soția scriitorului Felix Aderca) l‑a numit „întâiul dintre poeți“. Sintagma reprezintă titlul acestei lucrări, ce se dorește o analiză a contribuției scriitorilor români la cultul personalității regelui Carol al II‑lea.”

    Google Drive Logo DRIVE
    Book 1

    Theodoros

    ★★★★★

    Mircea Cărtărescu

    Book 1

    Revolverul Arhanghelului

    ★★★★★

    Cristian Manolachi

    Book 1

    Cum am trecut prin comunism: primul sfert de veac

    ★★★★★

    Lucian Boia

    Book 1

    O croazieră de la Viena la Constantinopol: călători, spații, imagini, 1830–1860

    ★★★★★

    Constantin Ardeleanu

    Book 1

    The Marshall Plan: Dawn of the Cold War

    ★★★★★

    Benn Steil

    Book 1

    Balcic: micul paradis al României Mari

    ★★★★★

    Lucian Boia

    Book 1

    Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

    ★★★★★

    Tudor Dinu

    Book 1

    Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars

    ★★★★★

    Alexandra Furnea

    Book 1

    Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare. Codrii Cosminului 1497

    ★★★★★

    Liviu Cîmpeanu

    Book 1

    Povestea unui terorist. Haos & Anarhie

    ★★★★★

    Stelian Tănase

    Book 1

    Istoria Evului Mediu. O mie de ani de splendoare și ticăloșie

    ★★★★★

    Georges Minois

    Book 1

    End Times: Elites, Counter-Elites, and the Path of Political Disintegration

    ★★★★★

    Peter Turchin

    Book 1

    Bestiar: Șapte povestiri cu chirurgi și scandaloasele lor operații

    ★★★★★

    Cătălin Vasilescu

    Book 1

    Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023

    ★★★★★

    Oliver Jens Schmitt

    Book 1

    Gulag: A History

    ★★★★★

    Anne Applebaum

    Book 1

    Serotonin

    ★★★★★

    Michel Houellebecq

    Book 1

    Staring at the Sun: Overcoming the Terror of Death

    ★★★★★

    Irvin D. Yalom